Numărul caselor și apartamentelor vândute în București și Ilfov, în primele zece luni ale anului, a fost cu 9,16% mai mare față de rezultatul din aceeași perioadă a anului anterior, stablindu-se astfel un nou record pentru perioada post-decembristă, arată cel mai recent raport al firmei de consultanță imobiliară SVN România, realizat pe baza statisticilor naționale.

Reprezentanții SVN sunt de părere că anul 2022 ar putea aduce un nou record de locuințe finalizate în București și împrejurimi, după ce, în primele șase luni, s-a înregistrat o creștere anuală de 14,7%.

Peste 52 mii de locuințe au fost vândute în București și împrejurimi în primele zece luni din acest an, cu 9,16% mai mult comparativ cu rezultatul din perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Anul 2021 a fost, de altfel, cel mai bun an din istoria modernă a pieței rezidențiale din România, cu o creștere de 37% a numărului de locuințe vândute în Capitală și împrejurimi față de 2020, care la rândul său s-a încheiat cu o creștere de 5,3% față de 2019.

Concomitent, peste 27 mii de noi locuințe se aflau la începutul acestui an în construcție în București și zonele limitrofe, potrivit datelor SVN Romania, acesta fiind cel mai mare număr din istoria recentă, anul curent putând să aducă astfel un nou record de livrări în cea mai mare piață rezidențială regională din țară.

Cele mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică arată că, în primele șase luni ale anului, au fost finalizate cu 14,7% mai multe locuințe în regiune față de perioada similară a anului trecut.

”2022 a fost un nou an foarte bun pentru piața de profil, în ciuda contextului general nefavorabil, a creșterii constante a ratei inflației și a dobânzilor bancare și a estimărilor constant negative. 2023 ar urma să aducă, cel mai probabil, o reducere a numărului de locuințe noi care se vor finaliza în București și împrejurimi și implicit mai puține tranzacții, ținând cont și că baza de raportare este reprezentată de recorduri absolute. Cumulat, ultimii trei ani au adus o creștere cumulată de peste 53% a numărului de locuințe vândute iar rezultatul din 2023 trebuie analizat în acest context”, a comentat Andrei Sârbu, CEO SVN Romania.

Rezultatele din 2022 au fost obținute într-un context în care accesibilitatea cumpărării unei locuințe noi s-a menținut la un nivel satisfăcător, potrivit indicelui de profil calculat de către SVN România pe baza prețurilor medii și a statisticilor referitoare la salariul mediu la nivel național.

Astfel, în luna septembrie a acestui an erau necesare 103,8 salarii medii (8,6 ani) la nivel național pentru a cumpăra un apartament nou cu două camere (50 de metri pătrați utili) în București, comparativ  cu 102,3 salarii medii (sau 8,5 ani) în septembrie 2021, marcând o depreciere de 1,5% în ultimele 12 luni marcate de un context extrem de nefavorabil.

Pentru ultimele 12 luni a fost luată în calcul o majorare de preț de aproximativ 16% pe segmentul nou, o creștere salarială de 13,8% la nivel național, în timp ce cursul de schimb leu-euro s-a menținut stabil.

Valoarea actuală a indicelui SVN este de aproape patru ori mai mică comparativ cu vârful înregistrat în 2008, când erau necesare 393 de salarii medii (aproape 33 de ani) pentru a cumpăra același apartament în București.

Statisticile oficiale mai arată că peste 50% dintre tranzacțiile din regiune sunt realizate exclusiv din surse proprii, fără a apela la o finanțare bancară.