Investiţiile publice, cele care au ţinut activă, în ultimul an, piaţa construcţiilor din România, în condiţiile în care sectorul reziden­ţial a pus frână în dezvoltare, le dau acum constructorilor o bătaie de cap suplimentară.

Firmele de profil au profitat de apetitul statului pentru investiţii – cu precădere în infrastructură – şi au turat motoarele, însă când a venit momentul plăţii, multe s-au văzut puse în faţa situaţiei în care nu-şi primesc banii sau cel puţin nu la termenul agreat.

„Compania MIS GRUP SRL implementează mai multe proiecte finanţate de CNI (Compania Naţională de Investiţii). Conform informaţiilor recente, există o temporizare a plăţilor datorate.

Această situaţie este atribuită epuizării creditelor bugetare şi impactului Ordonanţei de Urgenţă nr. 90/2023, fiind extins cu 30 de zile termenul de emitere a certificatelor de plată.

Această situaţie generează dificultăţi pentru asigurarea plăţilor subcontractanţilor şi salariaţilor proprii, precum şi incertitudini pentru 2024.

Bugetul naţional pentru anul viitor nu a fost încă votat, ceea ce înseamnă că nu există o bază legală pentru efectuarea plăţilor nici la începutul anului 2024“, a spus, la solicitarea ZF, Virginia Farcaş, administratorul companiei MIS Grup din judeţul Bistriţa-Năsăud.