Realizarea cadastrului în țara noastră nu se derulează deloc în ritm accelerat. Dimpotrivă. În practică, au fost solicitate și acordate prelungiri suplimentare ale termenelor contractuale pentru finalizarea lucrărilor de înregistrare sistematică derulate anual.
Ca urmare, a fost stabilită necesitatea majorării duratei contractelor de finanțare. Noi prelungiri vor fi valabile pentru anumite contracte din Programului național de cadastru și carte funciară.
Modificarea ce va fi făcută de ANCPI vine în urma consultării oficiilor teritoriale de cadastru și publicitate imobiliară teritoriale.
Prin urmare, a fost propusă majorarea duratei maxime de încheiere a contractelor de finanțare de la 20 de luni la 28 de luni pentru contractele de finanţare încheiate în anul 2022.
Modificarea va fi realizată în cadrul Procedurii și modalității de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale.
Procedura urmărește accelerarea realizării cadastrului în România și implementarea Programului național de cadastru și carte funciară, în perioada 2015 – 2023, prin înregistrarea sistematică a tuturor imobilelor de pe teritoriul țării, a cărui realizare constituie o necesitate întrucât va asigura punerea în aplicare a obiectivelor asumate de către statul român, precum dezvoltarea agriculturii, infrastructurii, elemente vitale pentru dezvoltarea economică.