Contract atribuit unei societăți administrată de o rudă, trafic de influență la conducerea Companiei Naționale de Investiții pentru finanțarea proiectelor unei primării, plăți pentru lucrări neconforme.
Toate aceste infracțiuni sunt menționate de către procurorii DNA care au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curții de Conturi a României și vicepreședinte al Autorității de Audit din cadrul aceleiași instituții. Acesta este acuzat de trafic de influență și dare de mită, în formă continuată.
Procurorii susțin că în zilele de 9 august 2022 și 19 noiembrie 2022, Niculae Bădălău i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un anumit contract unei societăți administrate de o rudă a sa. Contractul viza „Reabilitarea sistemului de alimentare cu apă potabilă…,” fiind estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA.
În schimbul acestui “serviciu”, inculpatul ar fi promis că va determina o persoană din conducerea Companiei Naționale de Investiții (C.N.I.), asupra căreia a lăsat să se înțeleagă că are influență, să asigure finanțarea a două proiecte depuse la această instituție de primăria respectivă.
În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeași primărie îl avea încheiat cu aceeași societate comercială, privind „Înființare rețea de alimentare cu apă…”, inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit primarului mai multe sume de bani pentru ca, în schimb, acesta să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.
În același context, la data de 19 noiembrie 2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului remiterea unui procent de 7% (170.000 euro) din valoarea contractului menționat mai sus, dar și dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obțină pentru aceeași firmă, de la primăria respectivă. Ulterior, în data de 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiași om de afaceri, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă în legătură cu contractul în derulare.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Procurorii DNA fac precizarea că această etapă a procesului penal reprezintă finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.