Lucrurile arată puţin mai bine pentru economia României, după ce Institutul Naţional de Statistică (INS) a publicat datele detaliate despre avansul economiei în primele trei sferturi din 2023, spun economiştii celor mai mari bănci din România. Cea mai bună veste este creşterea prin investiţii, care, lucru rar întâlnit, a fost principalul motor economic, în faţa creşterii pe consum. Investiţiile au avut un aport de 2,8 puncte procentuale la creşterea economică de 1,4%, trasă în jos de scăderile de stocuri ale companiilor.
„Sunt creşteri foarte mari de investiţii publice. Dacă ne uităm la sectorul de construcţii, are o creştere destul de mare. Dar vedem doar la construcţii inginereşti creşterea. Este o creştere a investiţiilor publice, mai ales din fonduri europene”, analizează cifrele Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen Bank.