Au intrat în vigoare cele mai recente modificări ale normelor metodologice de aplicare a legii privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, prin ordin al ministrului Dezvoltării.

Schimbările vizează prelungiri ale termenelor de valabilitate a autorizațiilor de construire și desființare.

Astfel, prelungirea valabilității autorizației de construire/desființare va fi solicitată cu cel puțin 45 de zile lucrătoare înaintea datei expirării termenului de valabilitate și se va acorda o singură dată pentru cel mult 24 de luni.

De asemenea, pentru reglementarea unor măsuri referitoare la Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), autorizațiile de construire deja prelungite cu cel mult 12 luni, aflate în termen de valabilitate la data intrării în vigoare a Legii nr. 176/2022, respectiv la data de 13 iunie 2022, vor putea fi prelungite cu o perioadă egală cu diferența până la 24 de luni.

Prelungirea valabilității autorizației de construire va fi înscrisă în anexa la autorizația de construire/desființare al cărei conținut este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin și care completează conținutul formularului F11 din anexa nr. 1 la Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.