Necesitatea unei Legi de Organizare a Diriginţilor de şantier şi a Manualelor Dirigintelui de Şantier

Noi am propus şi susţinem necesitatea unei Legi de organizare a diriginţilor de şantier pe modelul Legii arhitecţilor sau a Notarilor publici. Considerăm că o asfel de lege ne va întări ca şi corp profesional şi doar aşa vom reuşit să căpătăm un rol mai activ.

Este salutar că toţi cei prezenţi la Adunarea Naţională susţin această idee chiar propunând ca asociaţia Colegiul Tehnic al Diriginţilor de Şantier să devină prin această lege de utilitate publică. În acest sens vom înainta prin intermediul parlamentarilor un proiect de lege până la finele acestui an.

Prin această lege trebuie în mod corect şi complet să definim care sunt obligaţiile, responsabilităţile dar şi beneficiile unui diriginte de şantier, precum şi modul de organizare.

Am fost întrebat de ce o lege:  în primul rând pentru că legea nu mai este la discreţia Ministerului Dezvoltării ca să fie cu uşurinţă modificată; apoi o lege este următorul act ca şi importanţă după constituţie iar celelalte componente ale sistemului legislativ nu primează în faţa legii.

De asemenea este nevoie ca diriginţii de şantier să se supună unor proceduri unitare. În acest sens am stabilit cu toţii să realizăm Manuale ale Diriginţilor de Şantier pe fiecare domeniu de autorizare în parte. Aceste manuale trebuie să cuprindă proceduri, modele de procese verbale, o sinteză din prevederile legale şi reglementările tehnice cu aspecte ce trebuiesc urmărite, modele de aplicare.

Aceste manuale, pentru a căpăta şi literă de lege, trebuie să fie aprobate prin Ordin de Ministru sau cel puţin Ordin al Inspectorului General.

Un Manual al Dirigintelui de Şantier trebuie să fie sintetic, clar, pe înţelesul tuturor şi să nu cuprindă mai mult de 100 de pagini.

În urma desfăşurării Adunării Naţionale a Diriginţilor de Şantier se porneşte la drum cu următoarele obiective aferente următoarelor şase luni:

  1. Întocmirea Manualelor Diriginţilor de Şantier;
  2. Întocmirea Legii privind Organizarea profesiei de diriginte de şantier;
  3. Dezvoltarea Organizaţiei la nivel regional şi judeţean.

 

Preşedintele Consiliului Director

Colegiul Tehnic al Diriginţilor de Şantier

Ing. Lulea Marius Dorin