A intrat în vigoare Ordonanța care stabilește că vor putea fi aplicate taxe prosumatorilor de energie din surse regenerabile.
Acestea sunt prevăzute în Ordonanța de Urgență pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative.
Astfel, autoritățile administrației publice centrale și ANRE pot aplica taxe și tarife nediscriminatorii și proporționale prosumatorilor în legătură cu energia electrică din surse regenerabile autoprodusă de aceștia care rămâne în spațiile lor în unul sau mai multe din următoarele cazuri:
* dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este sprijinită efectiv prin intermediul unor scheme de sprijin, numai în măsura în care nu sunt subminate viabilitatea economică a proiectului și efectul de stimulare a unui astfel de sprijin;
* de la data de 1 decembrie 2026, dacă puterea instalată în centralele electrice ale prosumatorilor depășește 8% din puterea totală instalată în capacitățile de producție de energie electrică la nivel național sau
* dacă energia electrică din surse regenerabile autoprodusă este produsă în instalații cu o putere totală instalată de energie electrică de peste 30 kW.
Prosumatorii de energie din surse regenerabile aflați în aceeași clădire, inclusiv în blocuri de apartamente, au dreptul să se implice împreună în activități și le este permis să convină asupra punerii în comun a energiei din surse regenerabile care este produsă în locul sau locurile în care se află aceștia, fără a aduce atingere taxelor de rețea și altor taxe, comisioane, tarife și impozite relevante aplicabile fiecărui prosumator de energie din surse regenerabile.
De asemenea, instalația prosumatorului de energie din surse regenerabile poate fi deținută de o parte terță sau gestionată de o terță parte în ceea ce privește instalarea, exploatarea, inclusiv contorizarea și întreținerea, cu condiția ca partea terță să fie supusă instrucțiunilor de instalare, exploatare și contorizare ale prosumatorului de energie din surse regenerabile.
Totodată, clienții finali, în special clienții casnici, au dreptul să participe la o comunitate de energie din surse regenerabile, menținându-și în același timp drepturile și obligațiile de clienți finali și fără a fi supuși unor condiții sau proceduri nejustificate sau discriminatorii care ar putea să îi împiedice să participe la o comunitate de energie din surse regenerabile, cu condiția ca, în ceea ce privește întreprinderile private, activitatea de producere a energiei electrice să nu constituie principala lor activitate comercială sau profesională.
Comunitățile de energie din surse regenerabile au următoarele drepturi:
* să producă, să consume, să stocheze și să vândă energie din surse regenerabile, inclusiv prin contracte de achiziție de energie electrică din surse regenerabile;
* să folosească în comun, în interiorul comunității de energie din surse regenerabile, energia din surse regenerabile produsă de unitățile de producție deținute de comunitatea respectivă de energie din surse regenerabile, cu respectarea cerințelor stabilite în prezentul articol și cu menținerea drepturilor și obligațiilor membrilor comunității de energie din surse regenerabile în calitate de clienți;
* să aibă acces la toate piețele adecvate de energie, atât direct, cât și prin intermediari, în mod nediscriminatoriu.